Investiţiile străine, pe lângă investiţia în active de producţie, pot lua şi forma investiţiilor de portofoliu.
Investiţiile internaţionale de portofoliu înseamnă achiziţionarea de pe o piaţă financiară a unor valori mobiliare străine (acţiuni, obligaţiuni). Ele permit participarea la luarea deciziilor, dar nu şi dreptul de control.
ISP prezintă fluxurile de capital, care se materializează în plasamente financiare, cu scopul dobândirii unor titluri de valori. Investiţiile de portofoliu, necătînd că sunt de aceiaşi structură, dă investitorului dreptul numai de a primi dividendele respective, fărî dreptul de control asupra activităţii întreprinderii –receptor.
Diferenţa între cele două categorii de investiţii constă şi în faptul că investiţiile de portofoliu sunt fluxuri de capital pur financiar, în legătură cu care implicarea investitorului nu depăşeşte realizarea investiţiei iniţiale şi asumarea riscului de a pierde din jocul pieţei financiare, în timp ce realizarea unei investiţii directe, sub forma unui transfer complex de resurse, în cadrul căruia, uneori, componenta financiară este cea mai puţin importantă, atrage după sine implicarea investitorului străin în managementul şi controlul activelor productive dezvoltate. Riscul, în acest caz, este de natură antreprenorială, iar investitorul poate să intervină direct pentru a influenţa convertirea lui în câştig. Cu alte cuvinte, apare drept mult mai puţin implicată pentru investitor şi deci mai uşor de adoptat, decizia de a realiza o investiţie de portofoliu decât o investiţie directă.
In acceptiunea FMI, principalul criteriu utilizat in identificarea unei ISD este influenta semnificativa pe care investitorul strain o are in administrarea investitiei directe. Beneficiile la care se asteapta un investitor direct, conferite de detinerea puterii de vot, sunt diferite de acelea anticipate de investitorul de portofoliu. In scopul definirii este acceptata conventia ca investitorul de portofoliu nu are influenta in administrarea afacerii / companiei (situatie reglementata pe pietele intl. prin guvernanta corporativa care standardizeaza drepturile investitorilor, inclusiv ale celor minoritari).
In contrast cu ID in cazul IP (Investitiei de Portofoliu) investitorii sunt interesati, in primul rand, de a-si proteja capitalul, de sporire a acestuia, de veniturile pe care le va genera investitia. Investitorii de portofoliu evalueaza perspectiva fiecarui instrument in care intentioneaza sa investeasca si isi plaseaza fondurile in functie de evolutia acestor instrumente pe pietele de capital.
IP includ valori mobiliare de natura actiunilor (valori mobiliare participative) si valori mobiliare de natura datoriei (obligatiuni si instrumente ale pietei monetare).
UNCTAD diferentiaza investitiile straine directe de cele de portofoliu prin intermediul a trei dimensiuni: proprietatea, partajarea riscurilor si forma de recompensare. Astfel, investitia straina directa reprezinta un flux investitional internalizat – in interiorul aceleiasi corporatii transnationale – care include active de capital, cat si active intangibile. Investitorul pastreaza controlul asupra filialei pe care a creat-o si extrage beneficii de pe urma investitiei facute, care maresc profitul global al grupului transnational, prin cresterea vanzarilor, reducerea costurilor de productie si marirea eficientei productive a grupului. De asemenea,investitorul strain isi asuma riscul operational al investi ia straina de portofoliu reprezinta achizitionarea intreprinderii sale. De cealalta parte, de active financiare – actiuni sau obligatiuni – emise de o companie sau de o entitate guvernamentala dintr-o tara straina, mediata de pietele financiare si care necesita existenta unor piete de capital suficient de lichide, fie nationale, fie internationale. Din punctul de vedere al tarii receptoare, investitia de portofoliu nu are ca rezultat pierderea controlului asupra companiilor emitente ale activelor financiare, ea reprezentand o tranzactie pur financiara, nefiind insotita de transferul unor active intangibile si al expertizei manageriale.
Daca e vorba de impactul asupra propriilor resurse productive şi structuri atunci investiţia directă este susceptibilă de a le influenţa puternic, de o manieră pozitivă, cea de portofoliu nu poate propune decât o suplimentare pe un termen incert a resurselor de capital financiar (fără garantarea mobilizării lor în scopuri productive), cu posibile mişcări - repatrieri de capital - bruşte şi destabilizatoare în acest plan.
Dincolo de diferentieri, intre investitiile straine directe si cele de portofoliu se manifesta o serie de complementaritati. In primul rand, investitiile straine directe sunt realizate de corporatiile transnationale si au o destinatie clara, fie catre o companie, fie catre un sector din economia gazda. Aceasta inseamna ca economiile gazda nu pot decide destinatia acestor investitii. Aceasta nu inseamna, insa, ca nu pot influenta decizia transnationalelor de a derula tranzactii investitionale directe cu anumite firme sau in anumite sectoare.
Investitiile straine de portofoliu, de cealalta parte, pot fi adresate atat companiilor locale, cat si filialelor transnationalelor dintr-o tara gazda, nu au destinatii sectoriale specifice si sunt, prin urmare, fungibile.
Din perspectiva impactului asupra tarii gazda, investitiile de portofoliu sunt o investitie financiara si, prin urmare, mai sensibile la modificarile factorilor financiari. Datorita inexistentei unei legaturi intre investitia straina de portofoliu si o firma sau un sector economic, aceasta va juca in principiu un rol neutru in alocarea resurselor in interiorul tarii gazda, canalizandu-se catre investitiile care poarta perspectiva unor castiguri ridicate.
In acelasi timp, investitiile de portofoliu pot exacerba crizele financiare si valutare si, in acest sens, impactul macroeconomic al investitiilor straine de portofoliu este mai mare decat cel al investitiilor straine directe. Desi fluxurile masive de capital aduse de investitiile straine directe pot avea un impact asupra cursului de schimb real, este considerat ca fluxurile de investitii straine directe de intrare sunt compensate de importurile de echipamente si componente necesare derularii productiei de catre filialele transnationalelor, ceea ce reduce impactul asupra cursurilor de schimb. Totusi, fluxurile de iesire sub forma remiterilor de fluxuri de numerar si a preturilor de transfer pot exercita presiuni considerabile asupra balantelor de plati, iar imprumuturile masive ale filialelor transnationalelor pe plan local dau nastere riscului de eliminare a firmelor locale de pe piata de capital a tarii gazda. In acelasi timp, investitiile straine directe pot avea un impact semnificativ la nivel microeconomic, aflandu-se in pozitia de a modifica structura productiva a tarii gazda.
Investiţiile internaţionale de portofoliu înseamnă achiziţionarea de pe o piaţă financiară a unor valori mobiliare străine (acţiuni, obligaţiuni). Ele permit participarea la luarea deciziilor, dar nu şi dreptul de control.
ISP prezintă fluxurile de capital, care se materializează în plasamente financiare, cu scopul dobândirii unor titluri de valori. Investiţiile de portofoliu, necătînd că sunt de aceiaşi structură, dă investitorului dreptul numai de a primi dividendele respective, fărî dreptul de control asupra activităţii întreprinderii –receptor.
Diferenţa între cele două categorii de investiţii constă şi în faptul că investiţiile de portofoliu sunt fluxuri de capital pur financiar, în legătură cu care implicarea investitorului nu depăşeşte realizarea investiţiei iniţiale şi asumarea riscului de a pierde din jocul pieţei financiare, în timp ce realizarea unei investiţii directe, sub forma unui transfer complex de resurse, în cadrul căruia, uneori, componenta financiară este cea mai puţin importantă, atrage după sine implicarea investitorului străin în managementul şi controlul activelor productive dezvoltate. Riscul, în acest caz, este de natură antreprenorială, iar investitorul poate să intervină direct pentru a influenţa convertirea lui în câştig. Cu alte cuvinte, apare drept mult mai puţin implicată pentru investitor şi deci mai uşor de adoptat, decizia de a realiza o investiţie de portofoliu decât o investiţie directă.
In acceptiunea FMI, principalul criteriu utilizat in identificarea unei ISD este influenta semnificativa pe care investitorul strain o are in administrarea investitiei directe. Beneficiile la care se asteapta un investitor direct, conferite de detinerea puterii de vot, sunt diferite de acelea anticipate de investitorul de portofoliu. In scopul definirii este acceptata conventia ca investitorul de portofoliu nu are influenta in administrarea afacerii / companiei (situatie reglementata pe pietele intl. prin guvernanta corporativa care standardizeaza drepturile investitorilor, inclusiv ale celor minoritari).
In contrast cu ID in cazul IP (Investitiei de Portofoliu) investitorii sunt interesati, in primul rand, de a-si proteja capitalul, de sporire a acestuia, de veniturile pe care le va genera investitia. Investitorii de portofoliu evalueaza perspectiva fiecarui instrument in care intentioneaza sa investeasca si isi plaseaza fondurile in functie de evolutia acestor instrumente pe pietele de capital.
IP includ valori mobiliare de natura actiunilor (valori mobiliare participative) si valori mobiliare de natura datoriei (obligatiuni si instrumente ale pietei monetare).
UNCTAD diferentiaza investitiile straine directe de cele de portofoliu prin intermediul a trei dimensiuni: proprietatea, partajarea riscurilor si forma de recompensare. Astfel, investitia straina directa reprezinta un flux investitional internalizat – in interiorul aceleiasi corporatii transnationale – care include active de capital, cat si active intangibile. Investitorul pastreaza controlul asupra filialei pe care a creat-o si extrage beneficii de pe urma investitiei facute, care maresc profitul global al grupului transnational, prin cresterea vanzarilor, reducerea costurilor de productie si marirea eficientei productive a grupului. De asemenea,investitorul strain isi asuma riscul operational al investi ia straina de portofoliu reprezinta achizitionarea intreprinderii sale. De cealalta parte, de active financiare – actiuni sau obligatiuni – emise de o companie sau de o entitate guvernamentala dintr-o tara straina, mediata de pietele financiare si care necesita existenta unor piete de capital suficient de lichide, fie nationale, fie internationale. Din punctul de vedere al tarii receptoare, investitia de portofoliu nu are ca rezultat pierderea controlului asupra companiilor emitente ale activelor financiare, ea reprezentand o tranzactie pur financiara, nefiind insotita de transferul unor active intangibile si al expertizei manageriale.
Daca e vorba de impactul asupra propriilor resurse productive şi structuri atunci investiţia directă este susceptibilă de a le influenţa puternic, de o manieră pozitivă, cea de portofoliu nu poate propune decât o suplimentare pe un termen incert a resurselor de capital financiar (fără garantarea mobilizării lor în scopuri productive), cu posibile mişcări - repatrieri de capital - bruşte şi destabilizatoare în acest plan.
Dincolo de diferentieri, intre investitiile straine directe si cele de portofoliu se manifesta o serie de complementaritati. In primul rand, investitiile straine directe sunt realizate de corporatiile transnationale si au o destinatie clara, fie catre o companie, fie catre un sector din economia gazda. Aceasta inseamna ca economiile gazda nu pot decide destinatia acestor investitii. Aceasta nu inseamna, insa, ca nu pot influenta decizia transnationalelor de a derula tranzactii investitionale directe cu anumite firme sau in anumite sectoare.
Investitiile straine de portofoliu, de cealalta parte, pot fi adresate atat companiilor locale, cat si filialelor transnationalelor dintr-o tara gazda, nu au destinatii sectoriale specifice si sunt, prin urmare, fungibile.
Din perspectiva impactului asupra tarii gazda, investitiile de portofoliu sunt o investitie financiara si, prin urmare, mai sensibile la modificarile factorilor financiari. Datorita inexistentei unei legaturi intre investitia straina de portofoliu si o firma sau un sector economic, aceasta va juca in principiu un rol neutru in alocarea resurselor in interiorul tarii gazda, canalizandu-se catre investitiile care poarta perspectiva unor castiguri ridicate.
In acelasi timp, investitiile de portofoliu pot exacerba crizele financiare si valutare si, in acest sens, impactul macroeconomic al investitiilor straine de portofoliu este mai mare decat cel al investitiilor straine directe. Desi fluxurile masive de capital aduse de investitiile straine directe pot avea un impact asupra cursului de schimb real, este considerat ca fluxurile de investitii straine directe de intrare sunt compensate de importurile de echipamente si componente necesare derularii productiei de catre filialele transnationalelor, ceea ce reduce impactul asupra cursurilor de schimb. Totusi, fluxurile de iesire sub forma remiterilor de fluxuri de numerar si a preturilor de transfer pot exercita presiuni considerabile asupra balantelor de plati, iar imprumuturile masive ale filialelor transnationalelor pe plan local dau nastere riscului de eliminare a firmelor locale de pe piata de capital a tarii gazda. In acelasi timp, investitiile straine directe pot avea un impact semnificativ la nivel microeconomic, aflandu-se in pozitia de a modifica structura productiva a tarii gazda.
No comments:
Post a Comment