Investiţiile străine reprezintă fluxuri financiare şi de resurse, care traversează graniţele juridice şi economice ale statelor. Investiţiile internaţionale reprezintă modalităţi concrete prin care un agent economic realizează investiţii în spaţiul extranaţional. Criteriul care deosebeşte investiţiile străine de cele interne este faptul că investitorul şi receptorul au rezidente în diferite ţări. Ele apar sub anumite fluxuri de resurse financiare, ştiinţifice, tehnologice, informaţionale, utilaje, clădiri, experienţă managerială etc., care se plasează de investitori în diferite ţări, receptoare de investiţii.
Scopul investiţiilor străine este obţinerea profitului.
Din punct de vedere juridic, investiţia străină este definită ca fiind investiţia realizată în modalităţile şi condiţiile recunoscute de lege, de către persoane fizice sau juridice care au calitatea de investitori străini, singure sau în asociere cu persoanele fizice sau juridice din ţara gazdă. Astfel, o investiţie străină presupune existenţa a cel puţin doi agenţi economici: agentul economic emitent şi agentul economic receptor, situaţi în spaţii naţionale diferite, ceea ce conferă acestor tipuri de investiţii elementul de extraneitate specific.
Investiţiile externe implică: timpul (o investiţie se derulează şi devine profitabilă după un anumit interval de timp), riscul (orice investiţie implică un risc, legat de profitabilitatea acesteia şi de alte elemente ce derivă din faptul că investiţia externă se realizează în afara ţării de origine), profitul, care reprezintă scopul final al oricărei investiţii şi extraneitatea, destinaţia investiţiei fiind alta decât ţara de origine.
De asemenea, investiţiile străine directe, ca flux, pot fi analizate pe direcţia intrărilor de investiţii (inflows) şi ieşirilor de investiţii directe (outflows).
Scopul investiţiilor străine este obţinerea profitului.
Din punct de vedere juridic, investiţia străină este definită ca fiind investiţia realizată în modalităţile şi condiţiile recunoscute de lege, de către persoane fizice sau juridice care au calitatea de investitori străini, singure sau în asociere cu persoanele fizice sau juridice din ţara gazdă. Astfel, o investiţie străină presupune existenţa a cel puţin doi agenţi economici: agentul economic emitent şi agentul economic receptor, situaţi în spaţii naţionale diferite, ceea ce conferă acestor tipuri de investiţii elementul de extraneitate specific.
Investiţiile externe implică: timpul (o investiţie se derulează şi devine profitabilă după un anumit interval de timp), riscul (orice investiţie implică un risc, legat de profitabilitatea acesteia şi de alte elemente ce derivă din faptul că investiţia externă se realizează în afara ţării de origine), profitul, care reprezintă scopul final al oricărei investiţii şi extraneitatea, destinaţia investiţiei fiind alta decât ţara de origine.
De asemenea, investiţiile străine directe, ca flux, pot fi analizate pe direcţia intrărilor de investiţii (inflows) şi ieşirilor de investiţii directe (outflows).
No comments:
Post a Comment