Contractarea creditelor externe care îmbracă mai multe forme, respectiv creditul cu garanţia statului (asumarea integrală a riscului de către stat), creditul bancar (asumarea integrala a riscului de către bancă) şi creditul acordat de instituţiile specifice internaţionale.
În prezent funcţionează numeroase organizaţii financiare specializate în finanţarea şi creditarea investiţiilor internaţionale, dintre care menţionăm:
Grupul Băncii Mondiale, cuprinde:
Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BIRD)
BIRD a fost înfiinţată în 1944, dar începe efectiv să funcţioneze la 25.VI.1945, având ca obiectiv crearea mecanismelor monetare şi financiare necesare unei mai bune cooperări economice între state. BIRD face parte din sistemul ONU având rolul de afinanţa dezvoltarea ţărilor membre. Banca a fost concepută ca un organism de tip nou, pentru finanţarea investiţiilor din ţările membre, prin acordarea sau garantarea de împrumuturi. De regulă, BIRD acordă credite pe termen lung, de 15-25 ani, pentru realizarea de proiecte bine definite, dintr-o ţară membră care prezintă garanţii din punct de vedere tehnic şi economic. Împrumuturile BIRD acoperă cheltuielile valutare pentru realizarea proiectului. Iniţial, împrumuturile BIRD erau orientate spre realizarea infrastructurii şi spre serviciile publice, iar ulterior, s-au extins spre agricultură, industrie, educaţie, urbanism, turism.
Un stat poate dobândi calitatea de membru al băncii atunci când acceptă regulile de conduită în materie de finanţe, respectiv să adere, mai întâi la FMI. Subscrierea unei contribuţii la fondul statutar constituie o altă condiţie necesară pentru ca o ţară să adere la BIRD.
Principalii acţionari ai Băncii Mondiale sunt: SUA, care deţine 16 % din totalul voturilor; Japonia, cu 9,4 %, Germania 7,2%, Anglia 6,9, Franţa 4,7%, Canada 2,78% şi Italia 2,55%. Aceste şapte ţări contribuie împreună la fondurile băncii cu peste 50%, păstrând controlul.
Principiile funcţionării BIRD sunt următoarele:
Fondurile pe care BIRD este în măsură să le utilizeze în scopul acordării de credite provin din trei surse: capitalul social subscris; capitalurile mobilizate prin emisiuni de obligaţiuni; beneficiul obţinut din operaţiunile efectuate.
Operaţiunile de acordare a împrumuturilor de către BIRD sunt subordonate unor condiţii: solicitantul să fie o ţară în curs de dezvoltare; orientarea investiţiilor spre domenii prioritare a ţării solicitante; împrumutul trebuie să fie garantat de guvernul ţării care-l solicită; creditele se acordă numai pentru plata unor utilaje şi furnituri provenite din ţările membre BIRD şi Elveţia; creditarea se face pe baza acordului de împrumut şi acordului de garanţii încheiate între bancă şi instituţiile împuternicite din acea ţară.
Întrucât BIRD îşi procură fondurile în cea mai mare parte de pe pieţele financiare internaţionale, unde îşi plasează obligaţiunile, dobânda practicată pe aceste pieţe este principalul element care determină rata dobânzii pe care banca o pretinde împrumuturilor acordate. BIRD finanţează proiecte specifice de reconstrucţie şi dezvoltare bine precizate, eficiente şi prioritare, care să se încadreze în politica de dezvoltare a statului beneficiar.
Asociaţia Internaţională pentru Dezvoltare (IDA)
Înfiinţată în 1960, IDA este o instituţie abilitată să ajute financiar ţările foarte sărace, capabile să realizeze proiecte productive. IDA acordă credite pe termen lung în condiţii foarte favorabile. Resursele asociaţiei nu provin din emisiuni de obligaţiuni, ci sunt alimentate de statele membre dezvoltate, care au vărsat contribuţia iniţială şi reconstituie periodic resursele când acestea se epuizează. Aceste resurse se mai formează şi din rambursarea creditelor acordate anterior de IDA. Pot beneficia de credite de la IDA ţările cu PNB/locuitor până la 580 USD, dar efectiv s-au acordat credite în proporţie de 90 % ţărilor cu nivelul acestui indicator sub 400 USD. IDA acordă credite, la început, pe o durată de 50 de ani. Din 1987 s-a hotărât reducerea termenului la 40 de ani pentru ţările mai puţin dezvoltate şi 35 de ani pentru celelalte ţări. Perioada de graţie a fost de 10 ani. Creditele IDA sunt acordate în condiţii de favoare, nu sunt purtătoare de dobânzi, ci doar de un comision de serviciu de 0,75% şi unul de angajare de 0,50%.
Societatea Financiară Internaţională (SFI)
Potrivit statutului, Banca Mondială nu-şi poate angaja fondurile în operaţiuni cu întreprinderile din sectorul privat al economiei statelor membre. Nevoia ca şi acest sector să fie sprijinit financiar a dus la înfiinţarea, în 1956, a unei filiale a Băncii Mondiale denumită SFI. Scopul SFI este încurajarea dezvoltării sectorului privat cu caracter productiv, completând astfel operaţiunile BIRD.
SFI completează două lacune ale Băncii Mondiale: rezolvă problema investiţiilor fără garanţia guvernului; furnizează capital sub formă de participaţii şi împrumuturi pe termen lung.
Adeziunea la BIRD este o condiţie pentru a fi membru a SFI.
SFI sprijină investiţiile sub trei forme: investiţii directe; obţinerea de capitaluri suplimentare străine sau naţionale; furnizarea de asistenţă tehnică.
Împrumuturile SFI sunt pe termen lung, iar dobânzile sunt stabilite după baremurile comerciale existente. Aceste împrumuturi pot fi cheltuite în ţările membre sau în Elveţia, pentru cumpărări de echipamente, acoperirea operaţiilor de schimb, cheltuieli locale.
Fondul Monetar Internaţional (FMI)
Este cel mai important organism internaţional de cooperare în domeniul financiar-valutar. FMI acordă împrumuturi ţărilor membre pentru echilibrarea balanţei de plăţi externe, sub forma finanţării compensatorii, a cumpărării de DST şi a acordării de împrumuturi din fondul financiar creat în urma vânzărilor periodice de aur, de credite ţărilor cu un PNB / loc scăzut.
Organisme regionale de finanţare a dezvoltării
În prezent funcţionează şi o serie de bănci de dezvoltare regională, dintre care cele mai importante sunt: Banca Europeană de Investiţii (BEI); Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD); Banca Interamericană de Dezvoltare; Banca Africană de Dezvoltare; Banca Asiatică de Dezvoltare.
Banca Europeană de Investiţii (BEI)
A fost înfiinţată prin Tratatul cu privire la Comunitatea Economică Europeană din 1957 şi are sediul la Luxemburg. Scopul băncii este de a contribui la dezvoltarea echilibrată şi fără obstacole a UE. BEI acordă împrumuturi statelor membre sau întreprinderilor private sau publice, pentru realizarea de proiecte de investiţii pe teritoriile europene ale acestor state. Banca poate acorda, în anumite condiţii, împrumuturi pentru realizarea unor proiecte de investiţii în afara teritoriilor europene ale statelor membre.
În efectuarea operaţiunilor de acordare de împrumuturi banca ţine seama de următoarele principii:
Resursele financiare ale băncii provin din contractarea de împrumuturi pe pieţele internaţionale de capitaluri.
Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD)
La 20 mai 1990 se hotărăşte la Paris înfiinţarea BERD, care începe să funcţioneze în 1991. BERD a fost înfiinţată cu scopul de a contribui la progresul şi reconstrucţia economică a ţărilor din Europa Centrală şi de Est, angajate în tranziţia la economia de piaţă. Banca sprijină membrii beneficiari să înfăptuiască reforme economice structurale şi sectoriale. În acest scop, banca urmăreşte aspectele:
În îndeplinirea acestor funcţii BERD cooperează strâns cu ţările membre: ţările Uniunii Europene, celelalte ţări ale Europei occidentale, ţările est-europene, ţări din afara Europei, cum ar fi: SUA, Japonia, Canada, Australia.
Resursele ordinare de capital ale băncii includ: capitalul social subscris, contractarea de împrumuturi, sumele provenite din rambursări de împrumuturi.
La baza operaţiilor BERD stau principiile:
BERD funcţionează atât ca bancă de dezvoltare, cât şi ca bancă de piaţă propriu-zisă. Funcţia băncii este de sprijin financiar cu două mari genuri de activităţi:
Pentru ca o ţară să poată beneficia de sprijin din partea BERD trebuie să prezinte proiecte acceptabile din punct de vedere al fezabilităţii. De asemenea, trebuie să existe garanţii solide şi un program de finanţare potrivit normelor occidentale.
Instituţii financiare specializate ale ONU
Sub egida ONU s-au creat o serie de organisme specializate în promovarea şi accelerarea dezvoltării economice şi industrializării ţărilor în curs de dezvoltare. Dintre acestea menţionăm:
ONU pentru Dezvoltare Industrială (ONUDI)
O mare parte din activitatea acestei organizaţii constă din acordarea de ajutoare directe ţărilor în curs de dezvoltare pentru încurajarea investiţiilor interne şi externe.
Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD)
Participă la promovarea investiţiilor în ţările în curs de dezvoltare, printr-un fond format din contribuţii voluntare de până la 1% din PNB din partea ţărilor puternic dezvoltate. Din această cotă 0,7% se acordă sub formă de împrumuturi şi donaţii pe termen lung şi 0,3% sub formă de investiţii în sectorul particular. O mare parte din fondurile PNUD este destinată finanţării documentaţiei tehnico-economice pentru investiţii de mari proporţii.
Fondul Internaţional de Dezvoltare Agricolă (FIDA)
Este o agenţie specializată a ONU cu personalitate juridică internaţională, înfiinţată la Roma în 1974. Obiectivul său este mobilizarea şi folosirea în condiţii favorabile a resurselor financiare suplimentare necesare dezvoltării agricole a ţărilor în curs de dezvoltare. Dintre sursele fondului se acordă ţărilor în curs de dezvoltare o cotă de 12% sub formă de ajutoare, iar diferenţa se acordă aceloraşi ţări sub formă de donaţii, împrumuturi, burse, sprijin cu cadre specializate.

- Grupul Băncii Mondiale;
- Fondul Monetar Internaţional (FMI);
- Organisme regionale de finanţare a dezvoltarii.
- Instituţii financiare specializate ale ONU.
Grupul Băncii Mondiale, cuprinde:
- Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare;
- Asociaţia Internaţională pentru Dezvoltare;
- Societatea Financiară Internaţională.
Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BIRD)
BIRD a fost înfiinţată în 1944, dar începe efectiv să funcţioneze la 25.VI.1945, având ca obiectiv crearea mecanismelor monetare şi financiare necesare unei mai bune cooperări economice între state. BIRD face parte din sistemul ONU având rolul de afinanţa dezvoltarea ţărilor membre. Banca a fost concepută ca un organism de tip nou, pentru finanţarea investiţiilor din ţările membre, prin acordarea sau garantarea de împrumuturi. De regulă, BIRD acordă credite pe termen lung, de 15-25 ani, pentru realizarea de proiecte bine definite, dintr-o ţară membră care prezintă garanţii din punct de vedere tehnic şi economic. Împrumuturile BIRD acoperă cheltuielile valutare pentru realizarea proiectului. Iniţial, împrumuturile BIRD erau orientate spre realizarea infrastructurii şi spre serviciile publice, iar ulterior, s-au extins spre agricultură, industrie, educaţie, urbanism, turism.
Un stat poate dobândi calitatea de membru al băncii atunci când acceptă regulile de conduită în materie de finanţe, respectiv să adere, mai întâi la FMI. Subscrierea unei contribuţii la fondul statutar constituie o altă condiţie necesară pentru ca o ţară să adere la BIRD.
Principalii acţionari ai Băncii Mondiale sunt: SUA, care deţine 16 % din totalul voturilor; Japonia, cu 9,4 %, Germania 7,2%, Anglia 6,9, Franţa 4,7%, Canada 2,78% şi Italia 2,55%. Aceste şapte ţări contribuie împreună la fondurile băncii cu peste 50%, păstrând controlul.
Principiile funcţionării BIRD sunt următoarele:
- BIRD trebuie să fie atât o instituţie financiară internaţională, cât şi o instituţie de dezvoltare internaţională;
- Necesitatea realizării unei cooperări strânse cu ţările împrumutate;
- BIRD acordă împrumuturile solicitate de guvernele ţărilor membre, de un organism politic sau societate publică sau privată, dacă este garantat de stat;
- Banca nu acordă împrumuturi pentru obiective militare sau politice şi nici în scopuri de a facilita exportul unei ţări;
- Banca efectuează operaţiuni de împrumut în condiţii de eficienţă şi solvabilitate financiară;
- Banca foloseşte drept criteriu de referinţă al nivelului dezvoltării după care admite împrumutul indicatorul PNB / locuitor.
Fondurile pe care BIRD este în măsură să le utilizeze în scopul acordării de credite provin din trei surse: capitalul social subscris; capitalurile mobilizate prin emisiuni de obligaţiuni; beneficiul obţinut din operaţiunile efectuate.
Operaţiunile de acordare a împrumuturilor de către BIRD sunt subordonate unor condiţii: solicitantul să fie o ţară în curs de dezvoltare; orientarea investiţiilor spre domenii prioritare a ţării solicitante; împrumutul trebuie să fie garantat de guvernul ţării care-l solicită; creditele se acordă numai pentru plata unor utilaje şi furnituri provenite din ţările membre BIRD şi Elveţia; creditarea se face pe baza acordului de împrumut şi acordului de garanţii încheiate între bancă şi instituţiile împuternicite din acea ţară.
Întrucât BIRD îşi procură fondurile în cea mai mare parte de pe pieţele financiare internaţionale, unde îşi plasează obligaţiunile, dobânda practicată pe aceste pieţe este principalul element care determină rata dobânzii pe care banca o pretinde împrumuturilor acordate. BIRD finanţează proiecte specifice de reconstrucţie şi dezvoltare bine precizate, eficiente şi prioritare, care să se încadreze în politica de dezvoltare a statului beneficiar.
Asociaţia Internaţională pentru Dezvoltare (IDA)
Înfiinţată în 1960, IDA este o instituţie abilitată să ajute financiar ţările foarte sărace, capabile să realizeze proiecte productive. IDA acordă credite pe termen lung în condiţii foarte favorabile. Resursele asociaţiei nu provin din emisiuni de obligaţiuni, ci sunt alimentate de statele membre dezvoltate, care au vărsat contribuţia iniţială şi reconstituie periodic resursele când acestea se epuizează. Aceste resurse se mai formează şi din rambursarea creditelor acordate anterior de IDA. Pot beneficia de credite de la IDA ţările cu PNB/locuitor până la 580 USD, dar efectiv s-au acordat credite în proporţie de 90 % ţărilor cu nivelul acestui indicator sub 400 USD. IDA acordă credite, la început, pe o durată de 50 de ani. Din 1987 s-a hotărât reducerea termenului la 40 de ani pentru ţările mai puţin dezvoltate şi 35 de ani pentru celelalte ţări. Perioada de graţie a fost de 10 ani. Creditele IDA sunt acordate în condiţii de favoare, nu sunt purtătoare de dobânzi, ci doar de un comision de serviciu de 0,75% şi unul de angajare de 0,50%.
Societatea Financiară Internaţională (SFI)
Potrivit statutului, Banca Mondială nu-şi poate angaja fondurile în operaţiuni cu întreprinderile din sectorul privat al economiei statelor membre. Nevoia ca şi acest sector să fie sprijinit financiar a dus la înfiinţarea, în 1956, a unei filiale a Băncii Mondiale denumită SFI. Scopul SFI este încurajarea dezvoltării sectorului privat cu caracter productiv, completând astfel operaţiunile BIRD.
SFI completează două lacune ale Băncii Mondiale: rezolvă problema investiţiilor fără garanţia guvernului; furnizează capital sub formă de participaţii şi împrumuturi pe termen lung.
Adeziunea la BIRD este o condiţie pentru a fi membru a SFI.
SFI sprijină investiţiile sub trei forme: investiţii directe; obţinerea de capitaluri suplimentare străine sau naţionale; furnizarea de asistenţă tehnică.
Împrumuturile SFI sunt pe termen lung, iar dobânzile sunt stabilite după baremurile comerciale existente. Aceste împrumuturi pot fi cheltuite în ţările membre sau în Elveţia, pentru cumpărări de echipamente, acoperirea operaţiilor de schimb, cheltuieli locale.
Fondul Monetar Internaţional (FMI)
Este cel mai important organism internaţional de cooperare în domeniul financiar-valutar. FMI acordă împrumuturi ţărilor membre pentru echilibrarea balanţei de plăţi externe, sub forma finanţării compensatorii, a cumpărării de DST şi a acordării de împrumuturi din fondul financiar creat în urma vânzărilor periodice de aur, de credite ţărilor cu un PNB / loc scăzut.
Organisme regionale de finanţare a dezvoltării
În prezent funcţionează şi o serie de bănci de dezvoltare regională, dintre care cele mai importante sunt: Banca Europeană de Investiţii (BEI); Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD); Banca Interamericană de Dezvoltare; Banca Africană de Dezvoltare; Banca Asiatică de Dezvoltare.
Banca Europeană de Investiţii (BEI)
A fost înfiinţată prin Tratatul cu privire la Comunitatea Economică Europeană din 1957 şi are sediul la Luxemburg. Scopul băncii este de a contribui la dezvoltarea echilibrată şi fără obstacole a UE. BEI acordă împrumuturi statelor membre sau întreprinderilor private sau publice, pentru realizarea de proiecte de investiţii pe teritoriile europene ale acestor state. Banca poate acorda, în anumite condiţii, împrumuturi pentru realizarea unor proiecte de investiţii în afara teritoriilor europene ale statelor membre.
În efectuarea operaţiunilor de acordare de împrumuturi banca ţine seama de următoarele principii:
- fondurile sale să fie utilizate în modul cel mai raţional posibil, în interesul comunităţii;
- nici banca, nici statele membre nu trebuie să pretindă ca sumele împrumutate să fie cheltuite într-un anumit stat membru;
- banca poate condiţiona acordarea de împrumuturi de organizarea de licitaţii internaţionale;
- banca nu finanţează nici un proiect la care se opune statul membru pe teritoriul căruia ar urma să se realizeze;
- banca poate ceda creanţele sale pe piaţa capitalurilor.
Resursele financiare ale băncii provin din contractarea de împrumuturi pe pieţele internaţionale de capitaluri.
Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD)
La 20 mai 1990 se hotărăşte la Paris înfiinţarea BERD, care începe să funcţioneze în 1991. BERD a fost înfiinţată cu scopul de a contribui la progresul şi reconstrucţia economică a ţărilor din Europa Centrală şi de Est, angajate în tranziţia la economia de piaţă. Banca sprijină membrii beneficiari să înfăptuiască reforme economice structurale şi sectoriale. În acest scop, banca urmăreşte aspectele:
- să promoveze, prin intermediul investitorilor privaţi şi a altor investitori, stabilirea, ameliorarea şi dezvoltarea activităţii sectorului productiv;
- să mobilizeze capitaluri autohtone şi străine;
- să favorizeze investiţiile productive în infrastructură, în sectorul serviciilor şi cel financiar;
- să acorde asistenţă tehnică la elaborarea, finanţarea şi executarea proiectelor;
- să stimuleze şi să încurajeze dezvoltarea pieţelor de capital;
- să sprijine proiectele fiabile şi viabile sub aspect economic, care prezintă interes pentru ţările membre.
În îndeplinirea acestor funcţii BERD cooperează strâns cu ţările membre: ţările Uniunii Europene, celelalte ţări ale Europei occidentale, ţările est-europene, ţări din afara Europei, cum ar fi: SUA, Japonia, Canada, Australia.
Resursele ordinare de capital ale băncii includ: capitalul social subscris, contractarea de împrumuturi, sumele provenite din rambursări de împrumuturi.
La baza operaţiilor BERD stau principiile:
- gestiune bancară sănătoasă;
- banca nu finanţează nici o întreprindere situată pe teritoriul unei ţări membre, dacă aceasta se opune;
- banca nu permite ca o parte disproporţional de mare din resursele sale să fie utilizată în folosul uneia dintre ţările membre;
- la utilizarea unui împrumut, banca nu impune nici o restricţie cu privire la achiziţionarea de bunuri şi servicii din orice ţară.
BERD funcţionează atât ca bancă de dezvoltare, cât şi ca bancă de piaţă propriu-zisă. Funcţia băncii este de sprijin financiar cu două mari genuri de activităţi:
- conlucrează cu autorităţile publice pentru a le ajuta să găsească sursele de finanţare în vederea modernizării structurilor de stat. Aproape 40 % din resursele băncii sunt utilizate pentru aceasta;
- sprijinul acordat unităţilor în eforturile lor de investiţii şi dezvoltare, activitate ce beneficiază de 60% din resursele de finanţare ale băncii.
Pentru ca o ţară să poată beneficia de sprijin din partea BERD trebuie să prezinte proiecte acceptabile din punct de vedere al fezabilităţii. De asemenea, trebuie să existe garanţii solide şi un program de finanţare potrivit normelor occidentale.
Instituţii financiare specializate ale ONU
Sub egida ONU s-au creat o serie de organisme specializate în promovarea şi accelerarea dezvoltării economice şi industrializării ţărilor în curs de dezvoltare. Dintre acestea menţionăm:
ONU pentru Dezvoltare Industrială (ONUDI)
O mare parte din activitatea acestei organizaţii constă din acordarea de ajutoare directe ţărilor în curs de dezvoltare pentru încurajarea investiţiilor interne şi externe.
Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD)
Participă la promovarea investiţiilor în ţările în curs de dezvoltare, printr-un fond format din contribuţii voluntare de până la 1% din PNB din partea ţărilor puternic dezvoltate. Din această cotă 0,7% se acordă sub formă de împrumuturi şi donaţii pe termen lung şi 0,3% sub formă de investiţii în sectorul particular. O mare parte din fondurile PNUD este destinată finanţării documentaţiei tehnico-economice pentru investiţii de mari proporţii.
Fondul Internaţional de Dezvoltare Agricolă (FIDA)
Este o agenţie specializată a ONU cu personalitate juridică internaţională, înfiinţată la Roma în 1974. Obiectivul său este mobilizarea şi folosirea în condiţii favorabile a resurselor financiare suplimentare necesare dezvoltării agricole a ţărilor în curs de dezvoltare. Dintre sursele fondului se acordă ţărilor în curs de dezvoltare o cotă de 12% sub formă de ajutoare, iar diferenţa se acordă aceloraşi ţări sub formă de donaţii, împrumuturi, burse, sprijin cu cadre specializate.
No comments:
Post a Comment