Sursele interne (resurse proprii) de finanţare a Investitiilor Internationale

Realizarea obiectivelor de investiţii în străinătate pune probleme financiare deosebit de complexe. În primul rând, este necesar să se stabilească structura aportului investitorului străin. Acesta se poate constitui din:

• capital în valută liber convertibilă,
• maşini, utilaje, mijloace de transport, subansambluri, piese de schimb şi alte bunuri servicii, 
• drepturi de proprietate industrială şi intelectuală: brevete, licenţe, know-how, mărci de fabrică şi de comerţ, dreptul de autor, traducător, editor, cunoştinţe şi metode de organizare şi con-ducere;
• venituri şi profituri din activităţi realizate în ţara în care se investeşte, precum  şi bunuri şi valori dobândite în condiţiile legii, după plata impozitelor şi taxelor prevăzute de lege.

Din structura aportului investitorului străin, doar ultima componentă precizează şi sursa de finanţare; în cazul celorlalte componente se impune precizarea surselor din care partenerul străin îşi poate procura valuta şi bunurile pe care urmează a le îngloba în capitalul social al obiectivului construit.

În practica internaţională, sursele de finanţare a investiţiilor făcute în străinătate sunt reprezentate de:

• fonduri individuale;
• rezultatele financiare ale firmei investitoare; 
• resursele pieţei de capital mobilizabile prin plasamentul de acţiuni şi obligaţiuni; 
• fonduri guvernamentale;
• resursele unor bănci care pot acorda credite pe termen.

Pentru investitor, alegerea sursei reprezintă o opţiune complexă, fundamentată, în principal, pe costul acesteia (dobânzi, comisioane, dividende) şi pe condiţiile de acces, de utilizare şi de rambursare. El va trebui să cerceteze piaţa financiară - piaţa de capital şi piaţa creditului - pentru a obţine fondul financiar necesar la un cost cât mai redus. În acest scop va determina un cost mediu al capitalului format şi un cost marginal pentru eventualele creşteri de capital.

Astfel, resursele financiare de care investitorul străin are nevoie, se referă la:

1. resursele proprii, provenite din interiorul companiei, precum şi din repartizarea profitului. În acest caz, investitorul străin va trebui să ţină cont de dorinţa acţionarilor de la propria întreprindere şi să valorifice sumele respective la un dividend acceptabil (acest dividend va da costul fondurilor procurate din resurse proprii). Mobilizarea acestor resurse se face prin virarea internaţională a sumelor în monedă convertibilă, forma bunurilor şi serviciilor ce intră în structura admisă a aportului în natură al investitorului străin;

2. resurse atrase sau împrumutate (din exterior), care se pot obţine din urmatoarele surse:

• piaţa de capital prin plasarea de noi acţiuni sau de obligaţiuni. Costul acestor fonduri depinde de dividendul promis noilor acţionari sau de dobânda plătibilă la împrumutul obligatar contractat prin plasamentul de obligaţiuni. Mobilizarea de fonduri de pe piaţa de capital se face prin emisiunea şi plasamentul de titluri (acţiuni, obligaţiuni) pe piaţa proprie a investitorului sau pe o piaţă terţă, inclusiv pe piaţa euroemisiunii; şi
• piaţa creditului pentru procurarea de credite bancare pe termen scurt, mediu şi lung. În acest caz se suportă drept cost dobânda, comisioanele şi condiţiile de acces, utilizare şi rambursare. Apelarea la creditul bancar are loc pe baza unor cereri şi contracte de creditare, în condiţiile în care solicitantul îndeplineşte toate condiţiile impuse de bancă. În perioada de funcţionare, firmele înfiinţate cu aportul capitalului străin pot contracta credite în valută şi în moneda ţării beneficiare a investiţiei de la băncile locale şi din străinătate. Acestor firme li se deschid conturi la băncile locale şi din afara ţării respective, în conformitate cu legislaţia bancară. Asupra disponibilităţilor din conturi, societăţile comerciale cu participare de capital străin au drept de dispoziţie.

Sursele interne a fondurilor de finanţare sunt acele care sunt generate în reţeaua “compania mama - filialele sale” şi care includ:

• contribuţii de la compania –mamă (capital social),
• împrumuturi şi garanţii de la compania –mamă,
• reinvestirea profiturilor nereparizate,
• împrumuturi de la filialele-surori.