Apelarea la sursele externe pentru investiţii, reprezintă alegerea următoarelor resurse:
Imprumuturile bancare pofi sub forma de:
O altă formă de împrumut, utilizata cu aceeaşi destinaţie, o constituie realizarea unei „emisiuni de obligaţiuni”. Obligaţiunile sunt titluri de credit reprezentând creanţe ale deţinătorului asupra emitentului pentru împrumutul acordat (prin achiziţionareaobligaţiunilor). Ele dau dreptul deţinătorului la încasarea periodică a unei dobânzi şi sunt răscumpărate la scadenţă de emitent, investitorul recuperându-şi astfel capitalul investit.
Obligaţiunile reprezintă împrumuturi pe termen lung cu dobândă fixă cu date de plata specificate şi o scadenta statuată. Obligaţiunile sunt emise de guvern, municipii, firme. „ Rata dobânzii la obligaţiuni reprezintă riscul de neplata al datoriei”. În general, o societate de valori mobiliare sau un sindicat de astfel de societăţi acţionează ca un intermediar ce procura fondurile necesare unei societăţi comerciale, creând pentru ea şi cumpărând de la ea (plasament garantat) o noua emisiune de obligaţiuni pe care o va vinde apoi investitorilor instituţionali sau particulari.
Societatea comerciala emitenta de obligaţiuni va plati mai ieftin împrumutul astfel obţinut faţa de fondurile obţinute printr-o emisiune de acţiuni, deoarece cheltuielile cu dobânzile la obligaţiuni se scad din profitul brut, pe când dividendele se deduc din profitul net.
Emisiunea de noi acţiuni la care se subscriu, atât vechii acţionari, cât şi alţii noi, este o soluţie des practicată. Emisiunea de acţiuni noi influenţează valoarea capitalului acţionar, beneficiului per acţiune, dar şi diminuează puterea exercitată de acţionari (în condiţiile în care vechii acţionari nu pot cumpara noi acţiuni). În schimbul disponibilităţilor băneşti, acţionarii primesc acţiuni care le conferă dreptul de dividend, dreptul de vot, dreptul de coproprietari. Cumpărarea de acţiuni reprezintă o investire pentru acţionari, ei aşteptând o rentabilitate viitoare sub forma dividendelor sau o sporire a capitalului ca urmare a creşterii cursului acţiunilor pe piaţă.
Majorările de capital prin aporturi noi în numerar pot fi realizate fie prin majorarea valorii nominale a acţiunilor vechi, fie emisiunea de noi acţiuni la valoarea nominală a vechilor acţiuni, sau la o valoare majorată în funcţie de valoarea bursieră a vechilor acţiuni (cel mai frecvent).
O corporaţie care doreşte sa-si majoreze capitalul social printr-o ofertă publica de acţiuni are obligaţia de a se informa căt mai complet asupra emitentului, conducerii, valorilor mobiliare (acţiuni) oferite şi asupra condiţiilor de oferta. Această informare se face, iniţial, la momentul ofertei publice după care continua periodic.
Fondurile obţinute prin emisiunea de valori mobiliare sunt, în multe cazuri mai puţin costisitoare pentru societate. Dacă pentru un credit bancar societatea va trebui obligatoriu să plătească dobânda care în cele mai multe cazuri este variabilă, acţiunile sunt remunerate numai în funcţie de rezultatele societăţii.
Creşterea solicitării de fonduri în monede convertibile a determinat apariţia unei pieţe în context internaţional, piaţa euroemisiunii, care va prelua plasamentul de titluri făcut până atunci pe pieţele de capital naţionale. Emitenţii de titluri (firme, guverne, instituţii bancare, instituţii financiare naţionale şi internaţionale) îşi motivează plasamentul pe piaţa de capital din altă tară sau în context internaţional prin lipsa de fonduri pe propria piaţă şi/sau prin necesitatea de a-şi forma o parte din capitalul de lucru în moneda convertibilă.
În scopul realizării unui astfel de plasament, emitentul va avea la dispoziţie piaţa de capital din altă tară (de regula o ţară care dispune de monedă convertibilă şi nu pune restricţii la ieşirea de capitaluri pe piaţa externă) sau o piaţă formată în context internaţional, piaţa euroemisiunii.
Fondurile mobilizate prin plasarea de titluri pe termen lung (folosind ca titlu obligaţiile) sau pe termen nelimitat (acţiunile) sunt folosite pentru completarea capitalului permanent al firmei (capital social + fonduri proprii + împrumuturi pe termen lung).
Pe piaţa internaţională de capital sunt puse în vânzare spre cumpărare titluri de natura acţiunilor şi obligaţiunilor, care se vând şi se cumpără ca atare sau prin intermediul unor contracte viitoare şi contracte tip opţiune. Piaţa de capital cunoaşte şi alte forme de operaţiuni, inclusiv contracte pe indici bursieri, ca o combinaţie de contracte viitoare şi de opţiuni.
Acţiunile vândute în context internaţional sunt, ca şi pe piaţa internă, comune (dau drept de vot şi la dividende) şi preferenţiale (dau drept la dividend, dar nu la vot).
Obligaţiunile utilizate pe piaţă sunt: obligaţiuni cu dobânda fixă (cea. 50-60%), obligaţiuni cu warrant detaşabil şi negociabil (20-25%), obligaţiuni cu dobândă variabilă (cea. 5-7%), obligaţiuni convertibile în acţiuni (4-5%).
Principalii emitenţi de titluri negociate pe piaţa internaţională provin din ţările dezvoltate cuprinse în O.C.D.E. (75-80%), instituţii financiare internaţionale (10-12%). În cazul solicitanţilor de titluri, ei provin, de asemenea, din ţările dezvoltate (85-90%), din ţările producătoare şi exportatoare de petrol (4-5%), organisme internaţionale (3-4%).
Pe piaţa euroemisiunii sunt puse în vânzare, cu prioritate, obligaţiuni. Peste 50% din aceste titluri sunt emise de guverne, instituţii publice, organisme internaţionale. În jur de 90-95% din emitenţi provin din tarile dezvoltate, iar instituţiile internaţionale au o pondere de circa 5%.
Euroobligaţiunile – reprezintă obligaţiuni denominate într-o eurovalută. Eurovalutele sunt valutele depozitate într-o altă ţară decât ţara lor de origine. Fondurile astfel constituite sunt utilizate şi pentru lansarea de împrumuturi pe baza de obligaţiuni, denumite euroobligaţiuni.
De exemplu, un împrumut al unei firme din Franţa, mobilizat prin obligaţiuni lansate pe piaţă financiara din Elveţia este un împrumut pe baza de euroobligaţiuni.
La nivelul pieţei financiare internaţionale s-a structurat un segment de piaţă cel al euroobligaţiunilor iar fondurile procurate prin emisiunile de euroobligaţiuni reprezintă pentru ţările cu o economie în plin proces de dezvoltare, o modalitate de asigurare a finanţării, adesea guvernele apelând la astfel de forme de împrumut.
Finantarea terţă se constituie din capitalul atras de la o sursa alta decat proprie sau institutie financiara, la un cost, atunci cand “industria” nu doreste sa-si asume “povara” atragerii de capital si riscurile asociate. Aici se include următoarele modalităţi de finanţare:
- contribuţia partenerului din ţara–gazdă. Ţara beneficiară a investiţiei, prin agenţii economici rezidenţi, poate participa la realizarea obiectivului finanţat în context internaţional într-o proporţie stabilită prin negociere şi în conformitate cu legislaţia din ţara respectivă (atunci avem o societate mixtă) sau nu participă, firma rezultată fiind în totalitate în proprietatea investitorului străin,
- împrumuturi bancare de la instituţiile financiare locale, din ţara de origine, precum şi din o a treia ţară,
- împrumuturi obligatare (emiterea de obligaţiuni),
- majorări ale capitalului social (emisiuni de acţiuni),
- emiterea de valori mobiliare noi,
- atragerea finanţării de la terţi.
Imprumuturile bancare pofi sub forma de:
- Credite securitizate (garantate): capitalul este atras de la o institutie financiara, la o dobanda fixa si pe o perioada pre-determinata. Platile periodice reprezinta rata + dobanda. Imprumutul este securitizat/garantat (ipoteca, cedare, desemnare).
- Creditele nesecuritizate: rare, se acorda in special companiilor cu reputatie, de top
- Hartii comerciale: sunt promisiuni (note promisorii) nesecuritizate, negotiabile, ce se vand in pietele monetare. In majoritatea tarilor, numai companiile mari (si guvernele) se pot capitaliza prin aceste instrumente.
O altă formă de împrumut, utilizata cu aceeaşi destinaţie, o constituie realizarea unei „emisiuni de obligaţiuni”. Obligaţiunile sunt titluri de credit reprezentând creanţe ale deţinătorului asupra emitentului pentru împrumutul acordat (prin achiziţionareaobligaţiunilor). Ele dau dreptul deţinătorului la încasarea periodică a unei dobânzi şi sunt răscumpărate la scadenţă de emitent, investitorul recuperându-şi astfel capitalul investit.
Obligaţiunile reprezintă împrumuturi pe termen lung cu dobândă fixă cu date de plata specificate şi o scadenta statuată. Obligaţiunile sunt emise de guvern, municipii, firme. „ Rata dobânzii la obligaţiuni reprezintă riscul de neplata al datoriei”. În general, o societate de valori mobiliare sau un sindicat de astfel de societăţi acţionează ca un intermediar ce procura fondurile necesare unei societăţi comerciale, creând pentru ea şi cumpărând de la ea (plasament garantat) o noua emisiune de obligaţiuni pe care o va vinde apoi investitorilor instituţionali sau particulari.
Societatea comerciala emitenta de obligaţiuni va plati mai ieftin împrumutul astfel obţinut faţa de fondurile obţinute printr-o emisiune de acţiuni, deoarece cheltuielile cu dobânzile la obligaţiuni se scad din profitul brut, pe când dividendele se deduc din profitul net.
Emisiunea de noi acţiuni la care se subscriu, atât vechii acţionari, cât şi alţii noi, este o soluţie des practicată. Emisiunea de acţiuni noi influenţează valoarea capitalului acţionar, beneficiului per acţiune, dar şi diminuează puterea exercitată de acţionari (în condiţiile în care vechii acţionari nu pot cumpara noi acţiuni). În schimbul disponibilităţilor băneşti, acţionarii primesc acţiuni care le conferă dreptul de dividend, dreptul de vot, dreptul de coproprietari. Cumpărarea de acţiuni reprezintă o investire pentru acţionari, ei aşteptând o rentabilitate viitoare sub forma dividendelor sau o sporire a capitalului ca urmare a creşterii cursului acţiunilor pe piaţă.
Majorările de capital prin aporturi noi în numerar pot fi realizate fie prin majorarea valorii nominale a acţiunilor vechi, fie emisiunea de noi acţiuni la valoarea nominală a vechilor acţiuni, sau la o valoare majorată în funcţie de valoarea bursieră a vechilor acţiuni (cel mai frecvent).
O corporaţie care doreşte sa-si majoreze capitalul social printr-o ofertă publica de acţiuni are obligaţia de a se informa căt mai complet asupra emitentului, conducerii, valorilor mobiliare (acţiuni) oferite şi asupra condiţiilor de oferta. Această informare se face, iniţial, la momentul ofertei publice după care continua periodic.
Fondurile obţinute prin emisiunea de valori mobiliare sunt, în multe cazuri mai puţin costisitoare pentru societate. Dacă pentru un credit bancar societatea va trebui obligatoriu să plătească dobânda care în cele mai multe cazuri este variabilă, acţiunile sunt remunerate numai în funcţie de rezultatele societăţii.
Creşterea solicitării de fonduri în monede convertibile a determinat apariţia unei pieţe în context internaţional, piaţa euroemisiunii, care va prelua plasamentul de titluri făcut până atunci pe pieţele de capital naţionale. Emitenţii de titluri (firme, guverne, instituţii bancare, instituţii financiare naţionale şi internaţionale) îşi motivează plasamentul pe piaţa de capital din altă tară sau în context internaţional prin lipsa de fonduri pe propria piaţă şi/sau prin necesitatea de a-şi forma o parte din capitalul de lucru în moneda convertibilă.
În scopul realizării unui astfel de plasament, emitentul va avea la dispoziţie piaţa de capital din altă tară (de regula o ţară care dispune de monedă convertibilă şi nu pune restricţii la ieşirea de capitaluri pe piaţa externă) sau o piaţă formată în context internaţional, piaţa euroemisiunii.
Fondurile mobilizate prin plasarea de titluri pe termen lung (folosind ca titlu obligaţiile) sau pe termen nelimitat (acţiunile) sunt folosite pentru completarea capitalului permanent al firmei (capital social + fonduri proprii + împrumuturi pe termen lung).
Pe piaţa internaţională de capital sunt puse în vânzare spre cumpărare titluri de natura acţiunilor şi obligaţiunilor, care se vând şi se cumpără ca atare sau prin intermediul unor contracte viitoare şi contracte tip opţiune. Piaţa de capital cunoaşte şi alte forme de operaţiuni, inclusiv contracte pe indici bursieri, ca o combinaţie de contracte viitoare şi de opţiuni.
Acţiunile vândute în context internaţional sunt, ca şi pe piaţa internă, comune (dau drept de vot şi la dividende) şi preferenţiale (dau drept la dividend, dar nu la vot).
Obligaţiunile utilizate pe piaţă sunt: obligaţiuni cu dobânda fixă (cea. 50-60%), obligaţiuni cu warrant detaşabil şi negociabil (20-25%), obligaţiuni cu dobândă variabilă (cea. 5-7%), obligaţiuni convertibile în acţiuni (4-5%).
Principalii emitenţi de titluri negociate pe piaţa internaţională provin din ţările dezvoltate cuprinse în O.C.D.E. (75-80%), instituţii financiare internaţionale (10-12%). În cazul solicitanţilor de titluri, ei provin, de asemenea, din ţările dezvoltate (85-90%), din ţările producătoare şi exportatoare de petrol (4-5%), organisme internaţionale (3-4%).
Pe piaţa euroemisiunii sunt puse în vânzare, cu prioritate, obligaţiuni. Peste 50% din aceste titluri sunt emise de guverne, instituţii publice, organisme internaţionale. În jur de 90-95% din emitenţi provin din tarile dezvoltate, iar instituţiile internaţionale au o pondere de circa 5%.
Euroobligaţiunile – reprezintă obligaţiuni denominate într-o eurovalută. Eurovalutele sunt valutele depozitate într-o altă ţară decât ţara lor de origine. Fondurile astfel constituite sunt utilizate şi pentru lansarea de împrumuturi pe baza de obligaţiuni, denumite euroobligaţiuni.
De exemplu, un împrumut al unei firme din Franţa, mobilizat prin obligaţiuni lansate pe piaţă financiara din Elveţia este un împrumut pe baza de euroobligaţiuni.
La nivelul pieţei financiare internaţionale s-a structurat un segment de piaţă cel al euroobligaţiunilor iar fondurile procurate prin emisiunile de euroobligaţiuni reprezintă pentru ţările cu o economie în plin proces de dezvoltare, o modalitate de asigurare a finanţării, adesea guvernele apelând la astfel de forme de împrumut.
Finantarea terţă se constituie din capitalul atras de la o sursa alta decat proprie sau institutie financiara, la un cost, atunci cand “industria” nu doreste sa-si asume “povara” atragerii de capital si riscurile asociate. Aici se include următoarele modalităţi de finanţare:
- Leasing: Modalitate de a obtine dreptul de folosire a activelor pe temen scurt (operational) sau lung (financiar) - simplificare. Este considerata finantare “in afara balantei”; se pot atrage credite.
- Venture Capital: investitie pe termen lung orientata spre tehnologiile de varf/inovatoare si risc, in care investitorul detine un % din companie (avantaje pentru management).
- Granturi/Subsidii guvernamentale considerate ca sursa indirecta de finantare
No comments:
Post a Comment