Modalităţi de implantare în străinătate specifice Corporaţiilor Transnaţionale

Modalităţile de implantare în străinătate pot fi împărţite în două mari categorii, în funcţie de poziţia pe care ele o au faţă de CTN, şi anume:

1. Modalităţi directe de implantare în străinătate (prin control direct). Aceste modalităţi se caracterizează prin aceea că entităţile prin care are loc implantarea sunt înglobate în structura corporaţiei transnaţionale, ducând la crearea de noi relaţii intra-firmă. De asemenea, ele implică un control direct al CTN, ca urmare a investiţiei străine directe realizate de aceasta, concretizată în participaţia la capitalul entităţii. Principalele modalităţi de implantare incluse în această categorie sunt:

• achiziţiile şi fuziunile internaţionale,
• investiţiile pe loc gol “greenfield”– filialele proprii.

Achiziţia reprezintă acel tip de strategie în care o firmă cumpără în totalitate o altă firmă în totalitate, în scopul obţinerii controlului şi cu intenţia de a utiliza mai eficient competenţele ei performante, prin încorporarea firmei cumpărăte în portofoliul de afaceri al firmei achizitoare. Această modalitate de internaţionalizare permite acesul rapid pe noile pieţe externe şi pot asigura succesul mai rapid, decăt oricare altă formă.

Achiziţiile internaţionale se încadrează în două tipuri:

• achiziţii în urma cărora firmele care se combină rămân separate din punct de vedere juridic, modalitate denumită holding;
• achiziţii în urma cărora nu supravieţuieşte decât firma achizitoare, numite şi fuziuni.

Din punct de vedere tehnic, achiziţiile se fac pe două căi:

• prin cumpărarea activelor firmei achiziţionate, situaţie în care firma achizitoare nu îşi asumă şi pasivele acesteia;
• prin cumpărarea stocului de acţiuni, când firma achizitoare îşi asumă toate activele şi pasivele firmei achiziţionate.

Din punct de vedere tehnic, fuziunea constă în combinarea a două sau mai multe companii cu scopul de a crea o entitate economică prin unificarea patrimoniilor. Fuziunea internaţională implică unificarea a două entităţi juridice de naţionalitate diferită.

Fuziunea este tratată de mulţi economişti ca o formă de achiziţie şi cunoaşte douăforme: absorbţia şi fuziunea pură sau contopirea.

Absorbţia constă în înglobarea de către o societate a uneia sau a mai multor societăţi comerciale, care îşi încetează existenţa. Fuziunea pură sau contopirea constă în reunirea a două sau mai multe societăţi comerciale, care îşi încetează existenţa, pentru constituirea unei societăţi comerciale noi.

La nivel internaţional, absorbţiile sunt mai frecvente decât consolidările, datorită numeroaselor dificultăţi în realizarea unei veritabile fuziuni, în special din punct de vedere juridic, în absenţa unei unificări a statutelor şi a regulilor juridice aplicabile în ţările originare.

Fuziunile internaţionale au ca motivaţii regimurile fiscale diferite între ţări, existenţa unor surplusuri relative de capital, diversificarea internaţională.

După tipul de integrare economică, fuziunile internaţionale se grupează în: fuziuni orizontale; fuziuni verticale; conglomerări. Fuziunile orizontale se întâlnesc atunci când fuzionează firme din acelaşi domeniu de activitate. Fuziunile verticale au loc când fuzionează firme din domenii conexe. Conglomerările sunt fuziuni în care se combină firme din domenii de activitate fără legătură între ele.

Înfiinţarea filialelor, este un proces de durată mai lungă şi care necesită resurse financiare, dar toate acestea sunt recuperate prin faptul că prin înfiinţarea de filiale se poate obţine profitul maxim şi se deţine controlul total asupra procesului de producţie. Însă este necesar ca întreprinderea să efectuieze cercetări, să implimenteze noi strategii de distribuţie, să ţină piept concurenţei de pe piaţa aleasă.

2. Modalităţi indirecte de implantare în străinătate (prin control indirect). Spre deosebire de modalităţile directe, acestea conduc la crearea de relaţii inter-firme, deoarece implantarea în străinătate are loc prin intermediul unor firme independente, din punct de vedere juridic, de CTN. Controlul exercitat de transnaţională asupra entităţii prin intermediul căreia este abordată o piaţă poate fi numai de natură indirectă, atâta vreme cât CTN nu deţine nici o parte din capitalul respectivei firme sau cota pe care o deţine nu îi oferă posibilitatea controlului. Modalităţile de implantare incluse în această categorie cuprind:

• alianţele strategice internaţionale, 
• aranjamentele contractuale, 
• reţelele dinamice.

Prima categorie de implantare în străinătate a corporaţiilor transnaţionale, presupune nu doar un transfer de capital bănesc spre alte regiuni ale lumii, ci de fapt realizarea unor transferuri de „capital antreprenorial” sau „pachet investiţional”, respectiv de resurse productive precum financiare, tehnologice şi inovaţionale, resurse umane sub aspectele lor calitative, respectiv abilităţile manageriale şi organizaţionale etc.

Această modalitate de internaţionalizare permite firmei să împartă riscul şi resursele necesare pentru a intra pe o piaţă străină. În cadrul alianţelor strategice este necesar de a studia legislaţia din ţara gazdă, normele sociale şi alte particularităţi care ajută întreprinderea să producă şi să realizeze produsele finite. Prin realizarea acestei forme se efectuiază stabilirea relaţiilor de parteneriat avînd ca scop realizarea strategii şi unui scop comun. În cazul acestui proces, alianţele şi cooperările prezintă un grad mai redus de integrare şi instituţionalizare astfel partenerii îşi pot păstra identitatea juridică şi autonomia decizională. Formele realizării acesteia sunt următoarele: alianţe strategice sub formă de asociaţii, consorţii pentru atingerea unui scop comun.

Cooperările pe bază contractuală, unde se includ contractele de licenţă ,subcontractare, franşizare, ele constituind forme de transfer internaţional de tehnologie de producţie sau de comercializare. Subcontractarea devine o parte verticală a lanţului de producţie, implicând toate obligaţiile acestei poziţii, fără a beneficia de avantaje. Astfel, subcontractorul nu poate intra pe noi pieţe sau produce un alt produs decât cel prevăzut în contract. Principalele avantaje ale subcontractarii pentru subcontractor sunt accesul pe anumite pieţe prin intermediul firmei principale, continuitatea comenzilor, injecţiile de capital sub forma echipamentelor, accesul la noi tehnologii. Operaţiile de subcontractare sunt deosebit de importante pentru micile firme, care nu ar putea supravieţui altfel.

Noile tehnologii au permis corporaţiilor transnaţionale să dezvolte sisteme de subcontractori situaţi la mari distanţe, putând astfel profita de costurile foarte reduse aferente plătirii acestora. Este necesară evidenţierea rolului cheie pe care tehnologia 1-a jucat în aceste evoluţii. în primul rând, comunicaţiile modeme au făcut posibil controlul asupra subcontractorilor aflaţi la mari distanţe iar, în al doilea rând, ele au condus la reducerea costurilor de transport. în aceste circumstanţe, s-au dezvoltat diferite tipuri de subcontractare internaţională, şi anume:

• subcontractarea internaţională directă, în cazul în care subcontractorul este o firmă independentă situată într-o altă ţară;
• subcontractarea internaţională indirectă, în cazul în care contractul de subcontractare este oferit de filiala unei corporaţii transnaţionale, filială aflată în aceeaşi ţară cu subcontractorul, care poate fi o firmă independentă sau filiala altei transnaţionale.

Subcontractarea internaţională este concentrată mai ales în acele industrii în care corporaţiile şi-au creat filiale în străinătate.

Un sistem dinamic este format dintr-o serie de companii, fiecare din acestea executând o funcţie foarte specializată, companiile fiind legate între ele prin relaţii speciale şi coordonate de un nucleu central, care este compania care a iniţiat sistemul şi îl conduce.

Din punct de vedere juridic, firmele din sistem sunt independente, însă din punct de vedere funcţional ele depind una de cealaltă. Această formă de organizare începe să devină comună sectoarelor intensive în muncă, în care dezagregarea verticală este uşor de coordonat şi relativ ieftină. Cele mai frecvente cazuri de sisteme dinamice se întâlnesc în industria de tipărituri: marile edituri americane subcontractează şi încheie acorduri de colaborare nu doar pentru tipărirea şi legarea cărţilor, dar şi pentru operaţiunile de design, grafică şi alte operaţiuni de editare.